Obiceiul Lolelor – Agnita, Sibiu 27 ianuarie

 

Denumirea de lole vine de la “lallen” – a se bâlbâi, ceea ce se referă la felul de a vorbi sub mască.

Costumul de lolă era alcătuit dintr-o îmbrăcăminte din pânză albă, pe care erau cusute bucăţi de zdrenţe negre aşa încât pânza de dedesubt era vizibilă la fiecare mişcare. Faţa era acopererită de o mască pictată, în jurul căreia erau prinse fie o blăniţă de iepure, de jder sau de nurcă, iar în partea din spate a costumului, legat de mască era prinsă o coadă lungă împletită din cânepă prinsă cu o fundă colorată. De brăcinar erau prinse două talângi, iar în mâna dreaptă ţinea un bici lung confecţionat din piele şi cânepă numit “Korbatsch” din care pocneau. În cealalt` mână un cleşte din lemn numit “Quetsche” în care erau prinse gogoşile, şi o zuruitoare “Ratsche” care avea rolul de a face zgomot. Fiecare costum de lolă avea în faţă şi în spate un număr de recunoaştere.Lolele erau reunite în număr de 10-30, pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător era “tatăl de vecinătate”.

Alaiul sau Parada reprezenta înmânarea lăzii de breaslă “Ladeforttragen”- noilor conducatori de breaslă şi a calfelor, fiind însoţit de personaje haioase “lole”(Urzeln) care săreau şi protejau lăzile de vecinătate. Participarea acestora în cadrul paradei a devenit în timp un obicei popular foarte important pentru comunitatea săsească a Agnitei.

Pentru detalii: http://www.romaniaturistica.ro/obiceiuri-populare-Obiceiul-Lolelor-din-Agnita-187.html

Voteaza eveniment

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
(Inca nu are voturi)

One Response to “Obiceiul Lolelor – Agnita, Sibiu 27 ianuarie”

  1. Phebe Fordham spune:

    Some truly good articles on this website , regards for contribution.

Leave a Reply


6 − = 0

Incarcare imagini

Daca ai fost aici, insoteste-ti comentariile cu imagini