Obiceiul Roata in flacari – Sinca Noua, Brasov

 

Roata in flacari

Obiceiul traditional Roata in flacari sau Strigarea peste sat a reînviat la Şinca Nouă în urmă cu câţiva ani, după ce în perioada comunistă a fost interzis.

Roata in flacari pleacă la vale, aruncată de feciorii satului, în fiecare an, de Lăsata Secului. Băieţii, îmbrăcaţi în portul popular românesc, o trimit fetelor mândre, care nu s-au aşezat încă la casa lor. Sătenii se vor întâlni la şcoala din sat, la ora 17.00, de unde, un alai condus de feciorii călare pe cai vor porni spre casa gazdei. Gazda va cinsti întregul alai cu ţuică fiartă şi va pune la dispoziţie roţile, care vor fi împodobite cu paie şi urcate pe dealul din apropiere.

La lăsarea întunericului, tinerii se adună pe culmile dealurilor din apropierea satului, se împart în două grupuri care “strigă peste sat”, aducând la cunoştinţa sătenilor numele fetelor care se ţin “încoronate” sau făcând haz pe seama fetelor rămase nemăritate şi pe seama feciorilor tomnatici. După scurtul dialog dintre cele două grupuri, tinerii aprind paiele cu care au fost învelite roţile şi le dau acestora drumul la vale. Acesta reprezintă elementul central al ceremonialului şi simbolizează reînnoiea şi purificarea timpului, dar şi curăţirea sufletului. Roata, simbol solar, semnifică evoluţia ciclică a timpului, iar focul este elementul purificator. Sărbătoarea se încheie cu un bal la Căminul Cultural din sat, unde toată lumea va dansa şi se va distra până noaptea târziu.

 

Voteaza eveniment

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
(Inca nu are voturi)

Leave a Reply


6 − 5 =

Incarcare imagini

Daca ai fost aici, insoteste-ti comentariile cu imagini