Serbările Toamnei Bucovinene 2013

 

În perioada 18-20 Octombrie 2013, între orele 10:00 și 19:00, Shopping City Suceava te invită la Serbările Toamnei Bucovinene, ediția a III-a.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Suceava, Consiliul Județean Suceava și Asociația Produs în Bucovina.

Potrivit organizatorilor, pentru a sarbatori recolta acestui an, participanții au pregătit cele mai gustoase bucate românești – Balmos, păstrăv in cobză, brânză de burduf în coajă de brad, pastramă de berbecuț, prăjituri de casă, cotlet haiducesc, toate udate din belșug cu must, țuică și pălincă, preparate special pentru acest eveniment.

“Timp de 3 zile, producători și agricultori din toate colțurile țării vă așteaptă cu cele mai gustoase si mai sănătoase produse ce vor face deliciul oricărui degustator.

Produsele tradiţionale precum cununa bucovineană din muşchi, cârnaţii de casă, caltaboşii, cârnăciorii de oaie, cârnaţii ardeleneşti, costiţa afumată, slănina afumată, şunculiţa ţărănească, toba, cârnaţii ţărăneşti, muşchiuleţul de porc, pastrama de vită sau cea de oaie, caş, urdă, brânză de burduf, brânza de putină, caş de oaiea fumat, caşcaval, telemea, cozonaci de casă, ciocolată de casă, plăcinte, dulciuri de casă naturale, poale-n brâu, prăjituri de casă, cornuleţe cu magiun, torturi tradiţionale le vor face cu ochiul cumpărătorilor”, arată organizatorii.

Vizitatorii vor putea achiziţiona ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii, produse bio, pernuţe terapeutice, comprese, săculeţi cu plante, suplimente nutritive, condimente bio, produse apicole, dar şi dulceaţă de trandafiri, de gutui, de afine, de merişoare, de nuci verzi, de agrişe, de cireşe amare, sirop de brad, de păpădie, de cireşe amare sau căpşuni, murături, zacuscă și multe altele.

Atmosfera de petrecere va fi întreţinută de renumiţi rapsozi populari, precum și de multe alte tinere talente ale muzicii populare bucovinene.
Sursa

Voteaza eveniment

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
(Inca nu are voturi)

Leave a Reply


7 − = 0

Incarcare imagini

Daca ai fost aici, insoteste-ti comentariile cu imagini